

Time & Location
10 May 2023, 00:00 – 23:50
sinaxar
Guests
About the event
În luna mai, în ziua a zecea, facem pomenirea Sfântului Apostol SIMON Zilotul, care se mai numea și Natanael, fiind unul din cei 12 Apostoli ai Domnului
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici și frați buni: ALFIU, FILADELF şi CIPRIAN, care erau fiii domnitorului cetăţii Prefacta și care au pătimit la Sicilia în Italia (+ 250)
Pomenirea Sfântului Cuvios ISIHIE Mărturisitorul din Galatia (secolul al VIII-lea)
Pomenirea Sfântului Cuvios LAVRENTIE, care s-a săvârşit cu pace (secolul al VI-lea)
Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic AURELIAN, episcop de Limoges în Franța (secolul al III-lea)
Pomenirea Sfinților Sfințiți Mucenici: preotul CALEPOD, consulul PALMATIE şi cei 42 de Mucenici din casa sa, care au pătimit la Roma în timpul împăratului Alexandru Sever (+ 235)