În luna martie, în ziua întâi, facem pomenirea Sfintei Cuvioase Muceniţe EVDOCHIA samarineanca, care era din cetatea Heliopolis în Fenicia și care a pătimit în timpul împăratului Adrian (secolul al II-lea)
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Cuvioase DOMNINA din Cir în Siria (secolul al V-lea)
Pomenirea Sfintei Muceniţe ANTONINA din Niceea (+ 305)
Pomenirea Sfinților Mucenici: MARCEL şi ANTON, care s-au săvârşit prin foc, SILVESTRU şi SOFRONIE, care s-au săvârşit prin sabie
Pomenirea Sfântului Mucenic NESTORIAN, care s-a săvârşit prin sabie
Pomenirea Sfinților Mucenici: HARISIE, NICHIFOR şi AGAPIE și a Sfântului Cuvios Mucenic PAVEL
Pomenirea Sfântului Cuvios AGAPIE, care a sihăstrit la Schitul Kaliston în hotarele Mănăstirii Vatopedu din Sfântul Munte Athos, și a Sfinților 4 dimpreună nevoitori cu dânsul (secolul al XIII-lea)
Pomenirea Sfinților 260 Mucenici de la Poarta Salaria din Roma, care au pătimit în timpul împăratului Claudiu al II-lea Goticul (+ 269)
Pomenirea Sfinților Mucenici: HERMAS şi ADRIAN de la Marsilia în Galia (+ 290)
Pomenirea Sfântului Mucenic LUPERCULUS, care a pătimit în timpul împăratului Diocleţian (+ 300)
Pomenirea Sfântului Mucenic ACACHIE din Fenicia
Pomenirea Sfinților Mucenici: LEO, DONAT, ABUNDANTIE, NICHIFOR şi cei dimpreună cu dânşii, care au pătimit în nordul Africii
Pomenirea Sfântului Ierarh FELIX al II-lea, episcopul Romei, care a mărturisit credinţa ortodoxă în faţa ereziei monofizite (+ 492)
Pomenirea Sfinților Ierarhi: ALBIN, episcop de Angers în Franţa, și DAVID, episcop de Menevia în Marea Britanie și ocrotitorul Țării Galilor (secolul al VI-lea)
Pomenirea Sfinților Ierarhi: MARNOCK din Irlanda, împreună vieţuitor cu Sfântul Columba la Mănăstirea Iona, și SWITHBERT, episcop de Kaiserworth în Anglia şi întemeietorul monahismului în Olanda (+ 625 și + 713)
Pomenirea Sfinților Cuvioși: SIVIARD, călugăr din Franţa, și LEOLUCA, egumen la Corleone în Sicilia Italiei (+ 729 și + 900)
Pomenirea Sfântului Mucenic MONAN, misionar din Scoţia, și a Sfântului Sfințit Mucenic LEO, episcop de Rouen în Franţa (+ 874 și + 900)
Pomenirea Sfântului Ierarh RUDESIND, episcop de Mondofiedo şi Compostella în Spania (+ 977)
Pomenirea Sfintei Muceniţe PARASCHIVA din Trapezunt (+ 1659)
Și tot în această zi facem pomenirea pomenirea Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: protoiereul PETRU, preoții: IOAN, VASILE, VENIAMIN, MIHAIL și ALEXANDRU, ierodiaconul ANTONIE, egumena ANTONINA, monahiile: ANA, DARIA şi EVDOCHIA şi binecredincioșii creștini: VASILE, NADEJDA şi ALEXANDRA, care au pătimit în timpul regimului comunist (+ 1924, + 1937, + 1938 și + 1942).
Comments