top of page
Writer's pictureSchitul Ortodox Kent

Sinaxar 11 August


Sinaxar 11 August
Sinaxar 11 August

Sinaxar 11 August


În luna august, în ziua a unsprezecea, facem pomenirea Sfântului Ierarh NIFON, patriarhul Constantinopolului și mitropolit al Țării Românești, care s-a nevoit la Mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte Athos (+ 1508)


Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfințit Mare Mucenic EVPLU diaconul din Catania-Sicilia în Italia, care a pătimit în timpul împăraților Dioclețian și Maximian (+ 304)


Pomenirea Sfinţilor Mucenici: NEOFIT, ZINON, GAIE, MARCU, MACARIE şi GAIAN, care s-au săvârşit prin foc


Pomenirea aflării Icoanei nefăcută de mână a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Constantinopol


Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic RUFIN, episcop de Assisi în Italia (secolul al III-lea)


Pomenirea Sfinţilor Mucenici: TIBURTIE, CROMATIE şi cei dimpreună cu dânşii, care au pătimit la Roma (secolul al III-lea)


Pomenirea Sfintei Muceniţe DEMNA, fecioară din Todi în Italia (secolul al IV-lea)


Pomenirea Sfinților Mucenici: SUZANA, fecioară din Roma, care s-a săvârşit prin sabie, şi cei dimpreună cu dânsa: GAIUSI, episcopul Romei și fratele său, preotul GABINUS, MAXIM, CLAUDIE, soţia sa PREPEDIGNA şi fiii lor: ALEXANDRU şi CUTHIAS (+ 295)


Pomenirea Sfântului Cuvios ECHITIE, stareţ la Abruzzo în Italia (secolul al IV-lea)


Pomenirea Sfintei Cuvioase ATTRACTA, pustnică din Irlanda (secolul al V-lea)


Pomenirea Sfântului Ierarh TARINIE, primul episcop de Evreux în Franţa (+ 412)


Pomenirea Sfântului Cuvios PASARION din Palestina, hrănitorul săracilor și părintele orfanilor (+ 428)


Pomenirea Sfântului Ierarh GAUGERIC, episcop de Cambrai şi Arras în Franţa (+ 625)


Pomenirea Sfintei Cuvioase RUSTICA, stareţă la Arles în Franţa (+ 632)


Pomenirea Sfântului Cuvios TEODOSIE de la Pecerska, care mai înainte a fost prinţ de Ostrog (+ 1438)


Pomenirea Sfinţilor Mucenici: ANASTASIE şi DIMITRIE din insula Lesvos în Asia Mică, care au fost spânzuraţi de către turci (+ 1816)


Pomenirea Sfântului Cuvios IOAN Zăvorâtul de la Mănăstirea Svyatogorsk din Ucraina (+ 1867)


Și tot în această zi facem pomenirea Sfinţilor Cuvioși Mucenici: TEODOR şi VASILE de la Pecerska (+ 1098).



32 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


bottom of page