top of page
Writer's pictureSchitul Ortodox Kent

Sinaxar 15 Iunie


Sinaxar 15 Iunie
Sinaxar 15 Iunie

Sinaxar 15 Iunie


În luna iunie, în ziua a cincisprezecea, facem pomenirea Sfântului Prooroc AMOS, care s-a săvârşit muceniceşte (secolul al VIII-lea î. d. Hr.)


Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic DULA din Cilicia (+ 305


Pomenirea Sfinților Apostoli dintre cei 70: FORTUNAT, care s-a săvârşit prin sabie, AHAIC, care s-a săvârşit de foame şi de sete, și ŞTEFANAS, episcop de Corint, care s-a săvârşit cu pace (secolul I)


Pomenirea Sfântului Mucenic NERSES, a Sfintei Muceniţă GRAVS, care s-a săvârşit prin sabie, și a Sfântului Cuvios ORTISIE din Egipt (+ 380)


Pomenirea Sfinților Mucenici: VIT, MODEST şi CRESCENŢIA, din Sicilia în Italia, care au pătimit în Lucania, PROTIE, CLEMENT și PRODITA, dimpreună cu şi alți 4 Mucenici, care au pătimit la Aquileea în Italia (secolul al IV-lea)


Pomenirea Sfinților Mucenici: NIVITA, CANDIDA, TEODUL, CANTIAN, CRISOGON, GIOCONDA, CANTIANILA, ANTEON, PROT, CHINTIAN și SILVIU, care au pătimit la Lucania în Italia


Pomenirea Sfinților Ierarhi: CEDRONIE, patriarhul Alexandriei, și FORTUNAT, episcop de Napoli în Italia (+ 107 și + 350)


Pomenirea Sfinților Cuvioși: DULA, purtătorul de chinuri din Egipt, AVRAAM, stareţ la Auvergne în Franța, TRILLO, egumen la Uandrillo în Anglia, și AVRAAM, stareţul Mănăstirii „Sfântul Chiriac” din Franţa (secolul al V-lea)


Pomenirea Sfinților Ierarhi: MELAN, episcop de Viviers în Franţa, și VOUGA, episcop din Irlanda, care s-a nevoit apoi ca pustnic la Lesneven-Bretania în Franța (secolul al VI-lea)


Pomenirea Sfântului Cuvios LANDELINUS, dimpreună cu ucenicii săi, Sfinții Cuvioși: DOMIŢIAN şi HADELIN de la Mănăstirea Lobbes din Belgia (+ 686)


Pomenirea Sfântului Ierarh CONSTANTIN, episcop de Beauvais în Franţa, și a Sfintei Muceniţe BENILDIS din Cordoba în Spania, care s-a săvârșit fiind arsă pe rug (+ 706 și + 853)


Pomenirea Sfintei Cuvioase EDBURGA, stareţă la Winchester în Anglia (+ 960), dimpreună cu surorile sale, Sfintele Cuvioase ELFLEDA şi ETHELHILDA


Pomenirea Sfântului Mucenic LAZĂR, ţarul Serbiei, ale cărui sfinte moaște se află la Mănăstirea Ravanița (+ 1389)


Pomenirea Sfinților Ierarhi: SPIRIDON (+ 1389) și EFREM al II-lea, patriarhii Serbiei (+ 1399), SIMEON, arhiepiscop de Novgorod (+ 1421), și IONA, mitropolitul Moscovei şi a toată Rusia (+ 1461), și a Sfinților Cuvioși: GRIGORIE şi CASIAN, stareţi la Avnejk-Vologda în Rusia (+ 1492)


Prăznuirea soborului Tuturor Sfinţilor Mucenici din Serbia, dintre care: mitropoliții: DOSITEI de Zagreb, IOANICHIE de Muntenegru și PETRU de Saraievo, episcopii: SAVA şi PLATON, ieromonahul RAFAEL, preoții: BRANKO şi GHEORGHE și binecredinciosul creștin VUKAŞIN (secolele XIV-XX)


Pomenirea Sfântului Sfințit Nou Mucenic din Rusia: preotul AMOS, care a pătimit în timpul regimului comunist (+ 1918)


Și tot în această zi facem pomenirea Fericiților: AUGUSTIN, episcopul Hiponiei în Africa și scriitor bisericesc, și IERONIM, pustnic lângă Betleem și întemeietor a două mănăstiri din Țara Sfântă (+ 427 și + 420).



45 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


bottom of page