Sinaxar 19 Aprilie
În luna aprilie, în ziua a nouăsprezecea, facem pomenirea Sfântului Cuvios IOAN Paleolavritul, nevoitor în Lavra Sfântului Hariton din Palestina (secolul al VIII-lea)
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic PAFNUTIE din Ierusalim (secolul al V-lea)
Pomenirea Sfântului Cuvios NICHIFOR, egumenul Mănăstirii Katabad
Pomenirea Sfântului Ierarh GHEORGHE Mărturisitorul, episcopul Antiohiei Pisidiei și apărător al Sfintelor Icoane (+ 820)
Pomenirea Sfântului Ierarh TRIFON, arhiepiscopul Constantinopolului (secolul al X-lea)
Pomenirea Sfântului Cuvios SIMEON, egumenul Mănăstirii Filoteu din Sfântul Munte Athos (+ 1594)
Pomenirea Sfinților Mucenici: HRISTOFOR, TEONA şi ANTONIN, ostaşi din Nicomidia, care au crezut în Hristos prin Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și care s-au săvârşit prin foc (+ 303)
Pomenirea Sfântului Mucenic VINCENŢIU din Colliure în Franţa (+ 304)
Pomenirea Sfântului CRESCENŢIU ipodiaconul din Florenţa în Italia (+ 396)
Pomenirea Sfântului Ierarh URSMAR, episcopul Flandrei în Belgia (+ 713)
Pomenirea Sfântului Cuvios GEROLD, pustnic lângă Mitternach în Germania (+ 978)
Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic ALPHEGE, arhiepiscop de Canterbury în Anglia (+ 1012)
Pomenirea Sfântului Ierarh IOASAF, primul episcop de Alaska în America (+ 1799)
Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic AGATANGHEL, monah la Mănăstirea Esfigmenu din Sfântul Munte Athos (+ 1819)
Pomenirea Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: episcopul VICTOR de Glazov și preotul DIMITRIE, care au pătimit în timpul regimului comunist (+ 1934 și + 1942)
Și tot în această zi facem pomenirea Sfintei Cuvioase MATRONA cea oarbă din Moscova, înaintevăzătoare și mărturisitoare în timpul regimului comunist din Rusia, care s-a săvârșit cu pace în anul 1952.
Comments