
Sinaxar 20 Mai
În luna mai, în ziua a douăzecea, facem pomenirea Sfântului Mucenic TALALEU doctorul din Fenicia, care s-a săvârşit prin sabie în vremea împăratului Numerian (+ 284)
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici ostaşi, care au crezut prin Sfântul Mucenic Talaleu şi care s-au săvârşit prin sabie (+ 284)
Pomenirea Sfântului Mucenic ASCLA din Tebaida Egiptului (+ 287)
Pomenirea Sfinților Cuvioși Părinţi: NICHITA, IOAN şi IOSIF, ctitorii „Mănăstirii Noi” din Hios, care s-au săvârşit cu pace (+ 1050)
Pomenirea scoaterii și mutării moaștelor Sfântului Ierarh NICOLAE, arhiepiscopul Mirelor Lichiei și făcătorul de minuni
Pomenirea Sfântului Cuvios TALASIE Libianul, izvorâtorul de mir, care s-a săvârşit cu pace (+ 660)
Pomenirea Sfântului Cuvios MARCU Pustnicul, care s-a săvârşit cu pace
Pomenirea Sfintei Cuvioase LIDIA, ucenița Sfântului Apostol Pavel (+ 56)
Pomenirea Sfintei PLAUTILA din Roma (+ 66)
Pomenirea Sfântului Mucenic BAUDELIE de la Nimes în Franţa (secolul al III-lea)
Pomenirea Sfinților Mucenici: ALEXANDRU şi ASTERIE slujitorii, care au crezut în Hristos prin Sfântul Mucenic Talaleu (+ 284)
Pomenirea Sfinților Mucenici: STERONA, FILERGHIE, TIMOTEI, TEODUL şi MACARIE, împreună pătimitori cu Sfântul Mucenic Talaleu (+ 284)
Pomenirea Sfântului Mucenic LEONID, care s-a săvârşit prin înecare (+ 287)
Pomenirea Sfinților Cuvioși: ZABULON şi SUZANNA, părinţii Sfintei Nina, luminătoarea Georgiei (secolul al IV-lea)
Pomenirea Sfinților Mucenici: VASILISA fecioara, NUSCIA şi AUREL, care au pătimit la Roma în timpul împăratului Diocleţian (+ 304)
Pomenirea Sfântului Ierarh ILARIE, episcop de Toulouse în Franţa (+ 380)
Pomenirea Sfântului Ierarh ANASTASIE, episcop de Brescia în Italia (+ 610)
Pomenirea Sfântului Ierarh AUSTREGISIL, episcop de Bourges în Franța (+ 624)
Pomenirea Sfântului Ierarh TEODOR, episcop de Pavia în Italia (+ 778)
Pomenirea Sfântului Mucenic ETHELBERT, regele Angliei de Est (+ 793)
Pomenirea Sfântului Cuvios ŞTEFAN din Piperi în Serbia (+ 1697)
Pomenirea Sfântului Cuvios CHIRIAC din Rusia (+ 1798)
Și tot în această zi facem pomenirea Sfântului Cuvios DOVMONT, prinţ de Pskov în Rusia, care prin Sfântul Botez s-a numit Timotei, și care s-a săvârșit cu pace în anul 1299.
Comments