În luna decembrie, în ziua a douăzeci şi treia, facem pomenirea Sfinților 10 Mucenici din insula Creta: TEODUL, EVNICHIAN, EVAREST, SATURNIN, ZOTIC, EVPOR, AGATOP, GHELASIE, VASILID și POMPIE din Heracleea, care s-au săvârșit prin sabie în vremea împăratului Deciu (+ 250)
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh PAVEL, arhiepiscopul Neocezareei, unul din cei 318 Sfinți Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (secolul al IV-lea)
Pomenirea Sfântului Cuvios NAUM din Ohrida, făcătorul de minuni, ucenicul Sfinţilor Chiril şi Metodie și luminătorul slavilor de sud (+ 910)
Pomenirea Sfântului Mucenic SCHINON, care s-a săvârşit prin sabie
Pomenirea Sfintei Mucenițe VICTORIA de la Tivoli în Italia (+ 250)
Pomenirea Sfântului Mucenic HRISOGON, care a fost prefect al Tesalonicului
Pomenirea Sfântului Mucenic SABINIAN, diacon la Mănăstirea Condat-Jura în Galia (+ 480)
Pomenirea Sfântului Mărturisitor SERVUL din Roma, ocrotitorul paraliticilor (+ 580)
Pomenirea Sfântului Ierarh ASCLEPIE, episcop de Limoges în Franţa (secolul al VI-lea)
Pomenirea Sfântului Mucenic DAVID din Dwin în Armenia, care s-a săvârșit prin răstignire pe cruce (+ 694)
Pomenirea Sfântului EGBERT de Rathmelsigi în Olanda (+ 729)
Pomenirea Sfântului Ierarh FRITHBERT, episcop în Anglia (+ 766)
Pomenirea Sfântului Ierarh TEOCTIST, episcop de Novgorod în Rusia (+ 1310)
Pomenirea Sfinţilor Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: ieromonahii: IOAN şi MACARIE și preoții: IOAN, NICOLAE şi VASILE, care au pătimit în timpul regimului comunist (+ 1918 și + 1938)
Și tot în această zi facem pomenirea Sfântului Ierarh NIFON, episcopul Constanţianei din insula Cipru, mare povățuitor al pocăinței (secolul al IV-lea).
Kommentare