Sinaxar 31 Mai
În luna mai, în ziua a treizeci și una, facem pomenirea Sfântului Mucenic ERMIE din Comani, care s-a săvârşit de sabie în vremea împăratului Antonin Piosul (+ 160)
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic MARUS, care mai înainte a fost vrăjitor şi care, crezând în Hristos prin Sfântul Ermie, s-a săvârşit prin sabie (+ 160)
Pomenirea Sfinților 5 Mucenici din Ascalon, care s-au săvârşit fiind târâţi pe pământ
Pomenirea Sfinților Mucenici: EUSEBIE şi HARALAMBIE, care s-au săvârşit prin foc
Pomenirea Sfântului Apostol HERMES, episcop de Filipi și unul din cei 70 de Apostoli (secolul I)
Pomenirea Sfintei Mucenițe PETRONELA, care a pătimit la Roma (secolul I)
Pomenirea Sfântului Mucenic CRESCENŢIU, care a pătimit la Sassari în Sardinia Italiei (+ 130)
Pomenirea Sfântului Mucenic FILOSOF din Alexandria, care s-a săvârşit de sabie (+ 252)
Pomenirea Sfinților Mucenici: CANŢIE, CANŢIAN, CANŢIANILA, sora lor, și PROTUS, care au pătimit la Aquilea în Italia (secolul al IV-lea)
Pomenirea Sfântului Ierarh SILVIU, episcop de Toulouse în Franţa (+ 400)
Pomenirea Sfântului Ierarh LUPICIN, episcop de Verona în Italia (secolul al VI-lea)
Pomenirea Sfinților: WINNOW, MANCUS şi MYRBAD din Irlanda (secolul al VI-lea)
Pomenirea Sfântului PASCASIE diaconul din Roma, scriitor bisericesc (+ 520)
Pomenirea Sfântului Ierarh EUSTATIE, patriarhul Constantinopolului (+ 1025)
Pomenirea Sfântului Ierarh FILOTEU, episcop de Tobolsk şi mitropolit al Siberiei în Rusia (+ 1727)
Și tot în această zi facem pomenirea Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: episcopul IEROTEI de Nicolsk, ieroschimonahul SERAFIM și binecredincioșii creștini: FILOSOF, NICOLAE şi BORIS, care au pătimit în timpul regimului comunist (+ 1918, 1923 și + 1928).
Yorumlar