În luna decembrie, în ziua a cincea, facem pomenirea Sfântului Cuvios SAVA cel Sfinţit din Capadocia, autorul Tipicului celui Mare și întemeietor a șapte mănăstiri din Palestina (+ 532)
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic ANASTASIE, care s-a săvârșit tăindu-i-se capul şi fiind aruncat în mare
Pomenirea Sfinților Mucenici: DIOGEN, care s-a săvârșit fiind ucis cu pietre, și AVERCHIE, care s-a săvârşit prin sabie
Pomenirea Sfântului Cuvios NON
Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic GRAT, episcopul Efesului
Pomenirea Sfântului Cuvios NECTARIE din Bitolia, nevoitor la Kareia în Sfântul Munte Athos (+ 1470)
Pomenirea Sfântului Cuvios FILOTEI din Kareia, părintele duhovnicesc al Sfântului Nectarie (secolul al XV-lea)
Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic COSMA cel Bătrân şi cei dimpreună cu dânsul, mai mulți monahi atoniţi, ucişi prin sabie din porunca împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul şi a patriarhului Ioan Vekos, latino-cugetătorii (+ 1283)
Pomenirea Sfântului Mucenic VAS, episcop de Nisa în Franţa (secolul al III-lea)
Pomenirea Sfântului Mucenic DALMATIE, episcop de Pavia în Italia (+ 304)
Pomenirea Sfântului Mucenic PELINIE, episcop de Pentino în Italia (+ 362)
Pomenirea Sfântului Cuvios IUSTINIAN, pustnic din Wales în Marea Britanie (+ 560)
Pomenirea Sfântului Ierarh NICETA, episcop de Trier în Franța (+ 566)
Pomenirea Sfântului Ierarh NIZIER, episcop de Traves în Germania (secolul al VI-lea)
Pomenirea Sfântului Cuvios SIRAN, întemeietorul Mănăstirii Meobecq din Franța (secolul al VII-lea)
Pomenirea Sfântului Cuvios SAVA cel Tânăr, monah grec care s-a nevoit la Roma (+ 991)
Și tot în această zi facem pomenirea Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: preoții: ILIE și SERGHIE și binecredinciosul creștin GHENADIE, care au pătimit în timpul regimului comunist (+ 1932, + 1941 și + 1950).
Comments