În luna aprilie, în ziua a șaptea, facem pomenirea Sfântului Mucenic CALIOPIE, fiul unui senator din Perga Pamfiliei, care s-a săvârşit fiind răstignit cu capul în jos în vremea împăratului Maximian (+ 304)
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh GHEORGHE Mărturisitorul, episcopul Mitilenei din insula Lesvos, mărturisitor pentru Sfintele Icoane (+ 816)
Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic RUFIN diaconul din Sinope (+ 310)
Pomenirea Sfintei Muceniţe ACHILINA din Sinope, care s-a săvârşit fiind cu mâinile legate la spate şi fiind arsă cu făclii (+ 310)
Pomenirea Sfinților 200 Mucenici din Sinope (+ 310)
Pomenirea Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici: episcopul EPIFANIE şi cei dimpreună cu dânsul: DONAT, RUFIN şi alţi 11 Mucenici, care au pătimit în nordul Africii
Pomenirea Sfântului HEGESIP din Roma (+ 180)
Pomenirea Sfântului Ierarh SATURNIN, episcop de Verona în Italia (+ 356)
Pomenirea Sfântului Cuvios BRYNACH, pustnic din Irlanda (secolul al V-lea)
Pomenirea Sfântului Cuvios SERAPION, monah din Egipt (secolul al V-lea)
Pomenirea Sfântului Cuvios GORAN, pustnic la Cornwall în Anglia (secolul al VI-lea)
Pomenirea Sfinților Cuvioşi: LYWELYN şi GWRNERTH, monahi din Ţara Galilor (secolul al VI-lea)
Pomenirea Sfântului Cuvios FINAN din Irlanda (+ 600)
Pomenirea Sfântului Ierarh GHEORGHE, patriarhul Ierusalimului (+ 807)
Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic GHIBART, stareţ la Mănăstirea Luxeuil din Franţa (+ 888)
Pomenirea Sfântului Cuvios LEUCIUS, egumen la Volokolamsk în Rusia (+ 1492)
Pomenirea Sfântului Cuvios DANIIL din Peryaslav în Rusia (+ 1540)
Pomenirea Sfântului Cuvios GHERASIM Bizantinul, nevoitor din Constantinopol (+ 1739)
Pomenirea Sfântului Cuvios SAVA din Tracia, pustnic la Hozeva în Țara sfântă şi în insula Kalymnos din Grecia și ucenicul Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina (+ 1948)
Și tot în această zi, facem pomenirea Sfântului Cuvios NIL Sorsky, egumen la Sora în Rusia şi scriitor ascetic (+ 1508).
コメント