Sinaxar 8 Ianuarie
În luna ianuarie, în ziua a opta, facem pomenirea Sfântului Cuvios GHEORGHE HOZEVITUL, nevoitor în Pustia Ruva din Țara Sfântă (secolul al VII-lea)
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Cuvioase DOMNICA din Cartagina, care a viețuit în vremea împăratului Teodosie cel Mare (+ 474)
Pomenirea Sfinților Mucenici: IULIAN, care s-a săvârșit prin sabie, și VASILISA, care s-a săvârşit prin foc, dimpreună cu alți 20 de ostaşi și 7 tineri din Antinopolis în Egipt (+ 303)
Pomenirea Sfinților Mucenici: CHELSIE, fiul guvernatorului Marchian, care a crezut în Hristos prin Sfântul Mucenic Iulian și s-a săvârșit fiind jupuit și tăiat cu sabia, MARIONILA, mama Sfântului Mucenic Chelsie, care s-a săvârşit prin sabie, ANASTASIE, înviat din morţi de Sfântul Mucenic Iulian și martirizat împreună cu el, și ANTONIE, preotul care i-a botezat pe toţi (+ 303)
Pomenirea Sfântului Cuvios AGATON, pustnic la Sketis în Egipt, și a Sfântului Sfințit Mucenic CARTERIE, preot din Cezareea Capadociei (+ 304)
Pomenirea Sfinților Cuvioși Ierarhi: CHIR și ATTIC, patriarhii Constantinopolului, și EMILIAN Mărturisitorul, episcopul Cizicului, care a fost surghiunit de către iconoclaşti (secolul al VII-lea)
Pomenirea Sfântului Prooroc SAMEU Elamiteanul (secolul al X-lea î. d. Hr.)
Pomenirea Sfinților Mucenici: TEOFIL diaconul, care s-a săvârșit fiind ucis cu pietre, şi ELADIE din Libia, care a pătimit împreună cu Sfântul Teofil (secolul al IV-lea)
Pomenirea Sfinților Mucenici: CLAUDIU, CARBONAN, TIBUDIAN şi PLANIE, care au pătimit la Terni, și a Sfântului Ierarh MAXIM I, episcop de Pavia în Italia (+ 268 și + 270)
Pomenirea Sfântului Cuvios ELIAS, pustnic din Egipt, și a Sfântului Cuvios Ierarh SEVERIN, episcop de Noric în Austria (secolele al IV-lea și al V-lea)
Pomenirea Sfinților Cuvioși: TEODOR din Mănăstirea Chora în Constantinopol și IOAN, pustnic la Sicilia în Italia (+ 595 și + 639)
Pomenirea Sfinților Cuvioși: NATHALAN din Scoţia, GUDULA fecioara, ocrotitoarea orașului Bruxelles din Belgia, și PEGA, pustnică din Anglia (secolele al VII-lea și al VIII-lea)
Pomenirea Sfântului Ierarh ERHARD, episcop de Regensburg în Bavaria, a Sfântului Mucenic AVO din Tbilisi în Georgia, și a Sfântului Ierarh GRIGORIE, episcop de Ohrida în Serbia (+ 700, + 790 și + 1012)
Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic GRIGORIE și a Sfântului Cuvios GRIGORIE pustnicul, făcătorul de minuni de la Pecerska (secolele al XII-lea și al XIV-lea)
Pomenirea Sfinților Cuvioși: MACARIE, starețul Mănăstirii Pantocrator din Constantinopol, GHENADIE de la Lacul Vaye, ucenicul Sfântului Alexandru din Svir, și PAISIE de la Uglici în Rusia (secolele al XV-lea și al XVI-lea)
Pomenirea Sfântului Mucenic ISIDOR şi cei 72 de însoţitori ai săi, care au pătimit în Estonia, fiind martirizați de către latini (+ 1472)
Și tot în această zi facem pomenirea Sfinţilor Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: preoţii: DIMITRIE, VLADIMIR şi MIHAIL și binecredinciosul creștin VICTOR, care au pătimit în timpul regimului comunist (+ 1937, + 1938 și + 1941).
Commentaires