Dumitru Staniloae

Dumitru Staniloae – Teologul dragostei și luminii necreate

O viață dedicată înțelegerii și trăirii profunde a credinței ortodoxe

  Născut în 1903, în satul Vlădeni, Sfântul Dumitru Stăniloae a crescut într-o familie ortodoxă, unde credința era parte din viața de zi cu zi. A fost cel mai mic dintre cei cinci copii ai Irimie și Reveca Stăniloae, iar mama sa, nepoată de preot, i-a insuflat de timpuriu dragostea pentru Dumnezeu și pentru tradiția ortodoxă.

Școala a început-o în Brașov, iar apoi, în anii '20, a studiat la universități din Cernăuți și București, căutând mereu să aprofundeze teologia și literatura patristică. Deși a fost nemulțumit de unele metode academice, nu s-a lăsat descurajat, ci a urmat calea studiului aprofundat și a cercetării cu râvnă.

  Doctoratul său, susținut în 1928, a fost doar începutul unei vieți de căutare a înțelepciunii bisericești. A beneficiat de burse care i-au îndreptat pașii către München, Berlin și Paris, unde a studiat bizantinologia și opera Sfântului Grigorie Palama, marele teolog al isihasmului.

Călătoriile și cercetările sale la Constantinopol, unde a copiat manuscrise valoroase, i-au permis să aducă în România o bogăție teologică rară. Astfel, Sfântul Stăniloae a fost unul dintre primii teologi români care au reînviat învățătura Părinților Bisericii Răsăritene, integrând-o în cultura teologică locală.

  Hirotonit preot în 1932, a continuat să predea, să scrie și să editeze. A fost director al „Telegrafului Român” și rector al Academiei Teologice din Sibiu. În această perioadă, operele sale au început să prindă contur, iar prietenia cu Nichifor Crainic i-a influențat profund gândirea.

  Anii grei ai regimului comunist l-au adus în fața unor încercări dure: în 1946 a fost îndepărtat din funcția de rector, iar în 1958 a fost arestat pentru convingerile sale. În închisoare, suferința nu i-a stins lumina credinței, ci a întărit-o, făcând din el un martir al teologiei vii.

Cursurile sale de Mistică Ortodoxă, susținute în facultate, au inspirat generații întregi de credincioși și teologi, inclusiv membrii mișcării „Rugul Aprins”. Sfântul Dumitru a readus în prim-plan experiența rugăciunii inimii, a coborârii minții în inimă și a vederea Luminii necreate, esența isihasmului.

Pentru el, teologia nu era doar un domeniu academic, ci o chemare la trăire: omul este chemat să devină „părtaș firii dumnezeiești”, iar iubirea lui Dumnezeu este forța care transformă ființa umană.

  După eliberarea din închisoare, Sfântul și-a reluat misiunea de profesor și teolog, fiind invitat la conferințe internaționale și onorat cu numeroase titluri academice. Opera sa monumentală, „Filocalia”, împreună cu „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, au devenit pietre de temelie ale teologiei ortodoxe moderne.

  Membru titular al Academiei Române din 1991, Sfântul Preot Dumitru Stăniloae a rămas o lumină pentru Biserică și pentru lumea teologică, iar propunerea sa pentru canonizare în 2025 este o recunoaștere a sfințeniei și profunzimii sale.

Ziua sa de pomenire este 4 octombrie, data trecerii la cele veșnice, o zi în care ortodoxia românească își amintește de teologul dragostei și al luminii necreate.

„Sfinții Părinți numeau isihasmul arta coborârii în noi înșine și întâlnirea intimă cu Dumnezeu în centrul ființei noastre; această disciplină este școala vindecării omului modern, ale cărui drame se nasc din fuga de sine și de Dumnezeu.”

  Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae