Intrarea în Templu a Maicii Domnului – pregătirea sălașului Împăratului Celui de Sus
“Scara pe care a văzut-o oarecând Iacov prin care avea să coboare din înălțime Dumnezeu, ca pe oameni să-i ridice la înălțime, tu ești Fecioară, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, strigă Zaharia, bucurându-se.”
Canoanele Sf. Nicodim Aghioritul
Intrarea în Templu a Maicii Domnului este una din sărbătorile mari cu dată fixă din perioada anului bisericesc și face parte din sărbătorile premergătoare Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, alături de Nașterea Maicii Domnului și Buna Vestire.
Biserica prăznuiește la 21 noiembrie aducerea la Templul Legii Vechi în Ierusalim, la vârsta de trei ani, de către Sfinții părinți Ioachim și Ana, pe Sfânta Maria, pe ceea ce avea să devină Născătoare de Dumnezeu și mijlocitoare pentru mântuirea neamului omenesc.
Sărbătoarea își are temeiul în Sfânta Tradiție, nefiind pasaje în Sfânta Scriptură care să descrie evenimentul, iar Sfinții Părinți au început să o sărbătorească din secolul al VI-lea. Este cunoscută popular sub numele de Vovidenie, care provine din slavonă și înseamnă ”intrare”.
Nașterea și copilăria Maicii Fecioare au pregătit drumul minunatei taine a nașterii mai presus de fire a Domnului nostru Iisus Hristos, care este începătura mântuirii neamului omenesc.
Nașterea Fecioarei Maria a fost rodul rugăciunilor Sfinților părinți Ioachim și Ana, care deși la vârste înaintate și sterpi fiind, s-au învrednicit de harul lui Dumnezeu. Fiind drepți întru lucrarea poruncilor Lui, și cu făgăduința că vor încredința prunca lui Dumnezeu după nașterea ei, Ziditorul a ascultat rugăciunile lor. Le-a dăruit-o pe Sfânta Maria pe care, la vârsta de trei ani, după făgăduință, au adus-o la Templu pentru a o închina lui Dumnezeu.
Urcușul către Templu al Fecioarei s-a petrecut cu slavă și cinste, după cuviință. Au petrecut-o cete de fecioare cu făclii strălucitoare și aceasta a fost împodobită cu podoabă împărătească. Ajunsă acolo îi este încredințată lui Zaharia, Arhiereul vremurilor și cel ce va fi tatăl Sfântului Botezător și Înaintemergător Ioan. Acesta a intrat cu Fecioara în Sfânta Sfintelor – o intrarea minunată în cel mai sfânt lăcaș din Templul Legii Vechi.
Acela era ”Cortului mărturiei”, locul din care Dumnezeu vorbea arhiereilor, unde nimeni altcineva nu putea intra și în care Arhiereul însuși intra doar o dată pe an. Deși Sfânta Pruncă avea o vârstă fragedă, preotul Zaharia s-a convins pe sine și pe cei prezenți de sfințenia ei și de primirea intrării sale în Sfânta Sfintelor ca împreună lucrare și ca o hotărâre a lui Dumnezeu.
Sfânta Fecioară s-a despărțit de rudele ce o însoțeau, rămânând singură și predându-se deplin lui Dumnezeu. La Templu, Fecioara Maria se îndeletnicea cu citirea Scripturilor, neîncetata rugăciune și cu lucrul mâinilor. Nu petrecea mult timp în casa de locuit dedicată fecioarelor din Templu, căci pe măsură ce creștea petrecea ziua și noaptea în rugăciune neîncetată în Sfânta Sfintelor. Fiind în deplină ascultare față de Dumnezeu, ea a părăsit învățăturile omenești pentru a le dobândi pe cele cerești, pentru a se face vas ales al lui Dumnezeu prin care se face înnoirea lumii. Astfel că după 12 ani petrecuți în rugăciune și liniștire, la vârsta ieșirii din Templu, râvna și plinătatea harului o fac să își dorească să trăiască în curăție și feciorie, așa încât îi este încredințată dreptului Iosif, logodnicul, pentru a o proteja.
Proorocii Vechiului Testament au proorocit despre nașterea minunată a Mântuitorului din Fecioară și s-au minunat de frumusețile trupești și sufletești cu care Maica Fecioară este împodobită de Dumnezeu.
Regele și proorocul David oferă psalmul 44 slăvirii Maicii lui Dumnezeu, psalm tâlcuit de Sfântul Maxim Mărturisitorul. Proorocul vestește intrarea Fecioarei în Templu: ”Aduce-se-vor Împăratului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce Ție.”, privind la fecioarele ce o însoțeau. ”Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta” învață așezarea ei în dreapta altarului în Sfânta Sfintelor, dar și faptul că Maica Domnului este socotită a sta de-a dreapta Fiului. Proorocul amintește că Sfânta Pruncă era ”înfrumusețată de găteală în multe culori”, referindu-se atât la frumusețea și podoabele materiale cu care i se cuvenea să fie împodobită, cât și la frumusețea faptelor bune și a ascultării dumnezeiești.
”Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău” amintește de părăsirea tuturor celor lumești și creșterea sa în Sfânta Sfintelor. Versetul amintește și de ”sfintele călătorii făcute în inima ei” pentru a se pregăti de a-și ”pleca urechea” și a primi vestea cea bună a zămislirii fără de sămânță. ”Și așa frumusețea ta va plăcea Împăratului” vorbește despre însemnătatea pe care intrarea și pregătirea sa în Templu le au pentru a deveni mai pe urmă sălaș al Împăratului Celui de Sus.
În slujba praznicului, troparul (care este cântarea cea mai cuprinzătoare a unei sărbători) vestește ”Astăzi este mai înainte vestirea buneivoințe a lui Dumnezeu și propovăduirea mântuirii oamenilor”. Întâmpinarea praznicală a Fecioarei la Templu a fost primul semn al bunăvoinței lui Dumnezeu înspre mântuirea noastră. Cu cinste și cu slavă a fost petrecută Sfânta Pruncă în biserica Domnului, nu doar de cei pământești, dar și de îngeri și toate podoabele ei au fost gătite de însuși Duhul Sfânt. Deși pruncă, de acolo s-a văzut toata slava Maicii Domnului, căci toate cele întâmplate arată că din voia lui Dumnezeu s-au întâmplat.
Aducerea sa la Templu marchează începutul pregătirii pentru îndumnezeirea sa, pregătiri necesare pentru a încăpea într-însa pe Cel neîncăput. Fiind plină de dumnezeiasca dragoste pentru oameni, s-a retras dintre oameni, s-a ridicat mai presus de iubirea de trupul ei și și-a unit mintea cu Dumnezeu în rugăciune. În deplinătatea liniștii, Fecioara s-a umplut de harul cel sfânt și s-a făcut sălaș în așteptarea celor propovăduite.
Rugăciunile Fecioarei din Sfânta Sfintelor au ajuns până la ceruri, astfel că Dumnezeu a ales să se sălășluiască și să plăsmuiască pe Dumnezeu-Omul întru sine. Împodobită cu toate virtuțile, Maica Fecioară trebuia să se arate o propovăduire a provenienței după trup a Mântuitorului din ea. Ea este cu adevărat ”fără de asemănare”, întrucât estede neasemănat cu orice făptură creată de Dumnezeu. Fără de prihană fiind, s-a arătat încăpătoare a plinătății dumnezeiești. Iar prin nașterea mai presus de fire, s-a făcut vas ales al Lui prin care s-a restabilit înrudirea cu Dumnezeu și redeschiderea ușilor celor cerești pentru omul cel căzut.
Icoana praznicului înfățișează aducerea Fecioarei de către Drepții Părinți Ioachim și Ana la intrarea Templului, acolo unde este întâmpinată de către preotul Zaharia. Fecioare cu făclii înconjoară primirea Sfintei Prunci în brațele lui Zaharia. Sfânta Maria apare de o statură scundă pentru a-i înfățișa vârsta fragedă, dar nu este înfățișată ca o pruncă, arătând încă de la acea vârstă maturitatea ei duhovnicească. În plan secund, Fecioara se află pe treapta cea mai înaltă a Templului și se hrănește din mâna Arhanghelului cu hrană ce vine din cer. Icoana surprinde însemnătatea momentului și bucuria praznicală a predării depline a Fecioarei în voia lui Dumnezeu.
Născătoarea de Dumnezeu este slăvită în fiecare zi atât în Sfintele Taine și în Laudele Bisericii, cât și în rugăciunile personale, și dăruiește har celor ce se roagă către dânsa. Sărbătoarea Intrării sale în Biserică ne îndeamnă să o avem pe Maica Domnului călăuză și model de îndepărtare de grijile lumești și ridicarea cugetului și inimii către cele de sus. O avem ca pildă de înduhovnicire și de nevoință creștină spre a ne pregăti și noi de primirea lui Hristos în sufletele noastre.
Comments