Sfântul Sofronie Athonitul – văzătorul de Dumnezeu al vremurilor noastre
"Trei lucruri nu înţeleg: o credinţă adogmatică, un creştinism nebisericesc și un creştinism fără nevoinţă. Şi aceste trei: Biserica, dogma şi ascetica (adică nevoinţa creştină) sunt pentru mine un tot al vieţii."
Sfântul Sofronie Athonitul este unul dintre cei mai de seamă nevoitori ortodocși ai secolului al XX-lea, isihast și teolog, cunoscut pentru revitalizarea ortodoxismului Apusean și înnoirea legăturilor ortodoxe dintre Răsărit și Apus.
Sfântul Sofronie, pe numele de botez Serghei Simeonovici, se naște în Rusia la 22 septembrie 1896. A cunoscut din familie, incă de mic, atmosfera duhovnicească a ortodoxiei, însuși povestind despre cum doica sa i-a insuflat dragostea de Dumnezeu.
Înzestrat cu un talent artistic deosebit, ajunge în 1922 la Paris pentru a-și continua studiile în domeniul artei. Afectat de realitatea cumplită a războiului, a avut o perioadă de îndepărtare de învățăturile ortodoxe, rătăcind spre anumite experiențe ale misticismului oriental.
Realizează însă că atât rătăcirile sale, cât și imersiunea în lumea artei reprezentau încercarea de a-și potoli setea ființială după vecinicie și frumos, sete după căutarea Adevărului și după cunoașterea de Dumnezeu.
În scrisorile sale, descrie momentul care a întărit întoarcerea sa la Dumnezeul Cel viu, descoperit în copilărie, moment în care experimentează viziunea Luminii necreate:
“Știu un om în Paris, care din Sâmbăta Mare până în a treia zi de Paști, timp de trei zile a fost în starea unei vedenii pe care, în chipurile ființării noastre pământești, el n-a găsit cu putință a exprima decât în cuvintele că a văzut dimineața neînseratei zile. Dimineață – pentru că lumina era neobișnuit de gingașă, de subțire, de lină, ca și albastră. Iar neînserata zi – vecinicia.”
Renunță astfel la artă și începe să ia cursuri de teologie la Institutul Teologic Sainte Serge din Paris, născandu-se în inima sa dorința de a se îndrepta spre viața monahală. Ca răspuns la aceste căutări, pleacă în 1926 în Sfântul Munte Athos și intră ca viețuitor în Mănăstirea Sfântul Pantelimon. Este tuns în monahism primind numele de Sofronie in anul 1930, fiind apoi hirotonit diacon de către Sfântul Nicolae Velimirovici.
Îl are ca discipol pe Sfântul Siluan, cel care i-a influențat trăirile și l-a povățuit pe calea desăvârșirii pe parcursul întregii sale vieți. Întâlnirea cu Sfântul Siluan este descrisă în scrisorile sale ca fiind un dar dumnezeiesc, Sfântul Siluan având răspunsuri la multe din întrebările sale lăuntrice. Fiind cel căruia i-a fost dumnezeiește revelat răspunsul “Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”, Sfântul Siluan îl învață condamnarea și ura de sine, care fac mai apoi loc iubirii și compasiunii față de aproapele și față de întreaga lume.
După moartea duhovnicului său Siluan, Sfântul Sofronie se așază în pustia muntelui Athos pentru câțiva ani, în deșertul Karuliei. În anul 1937, datorită sănătății precare si din dorința de a transmite în scris învățăturile părintelui său, părăsește Sfântul Munte și ajunge la Paris. Publică în anul 1952 cartea “Viața și învățăturile starețului Siluan Athonitul”, fiind prima carte fundamentală scrisă de Sfântul Sofronie.
Primește apoi misiunea de a veni in Marea Britanie, alături de un grup mic de monahi de diferite naționalități, unde, în 1959, înființează Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul. Mănăstirea se află în Tolleshunt Knights, lângă orașul Tiptree, în regiunea Essex a Marii Britanii.
Primii ani de viețuire aici s-au concentrat pe dezvoltarea mănăstirii, formarea unei rânduieli mănăstirești și mărirea comunității. Sfântul oferea celor dimprejurul său atmosfera unei prezențe vii a lui Hristos, întărind prin însăși viața sa convingerea proprie că “monahismul este deplinătatea vieții”.
De aceea, cât se poate de firesc s-a adunat o obște monahală în noul lăcaș. În simplitate, Sfântul rezolva orice problemă ce ținea de organizarea și clădirea mănăstirii prin prisma lui Hristos, întru rugăciune adâncă.
Datorită lipsei inițiale de materiale și cărți bisericești, rânduiala slujbelor s-a concentrat pe rostirea continuă a rugăciunii lui Iisus. Dezvăluitor al tainelor vieții isihaste, a propovăduit “rugăciunea arzândă” a inimii, crezând că prin rugăciune și prin depășirea planului gândirii logice, omul se poate învrednici de contemplarea Dumnezeieștilor adevăruri.
La mulți ani după îndepărtarea totală de artă, Sfântul Sofronie se întoarce la talentul său din tinerețe, îmbrățișând tradiția iconografiei. Privea pictarea de icoane ca o formă de adâncire în rugăciune mai degrabă decât de afirmare a unei viziuni personale, un mod de a reprezenta un absolut și de a oferi o fereastră spre urcușul spiritual. Capela, trapeza și pereții exteriori ai mănăstirii din Essex au fost pictate de Sfântul Sofronie, ălături de ucenicii săi.
Sfântul Sofronie s-a arătat a fi un “cărturar cu condei pătrunzător”, după publicarea vieții Sfântului Siluan urmându-i numeroase cărți, dovada primirii înțelepciunii dumnezeiești. În scrierile sale, Sfântul pune un accent important pe theologie văzută ca mai mult decât un studiu academic al lui Dumnezeu – theologia ca trăire a vieții în Dumnezeu.
Un mod de a fi pe care însuși îl trăia, starea de a fi cu mintea totdeauna înaintea Feței lui Dumnezeu. În scrierile sale sunt descrise viziunea Luminii necreate, experiențele dobândirii și părăsirii Harului dumnezeiesc, și îndemnuri despre cum poate omul ajunge și trăi aceste experiențe.
Sfințirea și îndumnezeirea omului și căile spirituale care duc la desăvârșire au reprezentat o preocupare constantă a Sfântului. Sfântul descrie manifestările, ridicările și căderile omului prin prisma principiului ipostatic, adică a caracterul personal al vieții omului.
Dumnezeu îl umple pe om cu harul Duhului Sfânt într-un mod personal și unic. Iar principiul ipostatic se dezvoltă și se desăvârșește în om prin lupta autentică de a reînnoi înlăuntrul său chipul dumnezeiesc, de a trece de la “chipul lui Dumnezeu” la “asemănarea cu Dumnezeu”. Între cărțile sale cele mai importante se numără “Vom vedea pe Dumnezeu precum este”, “Viața Lui e viața mea”, “Din viață si din duh”, “Despre rugăciune”.
Pe lângă vastele sale corespondențe și cuvântări, Sfântul s-a arătat un puternic rugător, existând mărturii că în ultima parte a vieții sale mulți credincioși cu diferite nevoințe și probleme găseau mângâiere și vindecare la Essex, prin rugăciunile Sfântului.
În ciuda sănătății sale precare, Sfântul răspundea tuturor credincioșilor care ii treceau pragul.
Se mută la viața veșnică la 11 iulie 1993, fiind înmormântat în cripta mănăstirii pe care a înființat-o.
Mănăstirea Essex și-a continuat activitatea după moartea ctitorului ei, primind pe tot timpul anului vizitatori nu doar din Marea Britanie, ci și din alte țări ortodoxe, pe cei care caută ocrotirea și rugăciunile Sfântului.
Sfântul a fost pentru cei ce l-au cunoscut pilda vie că omul poate trăi în Duhul Sfânt și în chip dreptslăvitor. Rămâne și astăzi un ocrotitor al ortodoxismului apusean, avându-l și noi ajutător și mijlocitor în tot lucrul cel bun. A fost canonizat de care Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului în 2019, fiind prăznuit în calendarul ortodox în ziua de 11 iulie.
Biografie
1. Sfântul Sofronie, Letters to his family
2. Sfântul Sofronie, Îl vom vedea pe Dumnezeu precum este
3. Sfântul Sofronie, Taina vieții creștine
4. Arhimandrit Zaharia Zaharou, Hristos, Calea vietii noastre
5. Mitropolit Ierotheos Vlahos, Știu un om întru Hristos
6. Arhim. Natanael Neacșu, Conștiința dogmatică și viața duhovnicească a Sfântului Sofronie Saharov
7. Dimitria Daviti, Amintiri despre starețul Sofronie de la Essex
8. Cântări din slujba Sfântului Sofronie
10. Sister Gabriela, Pictura ca rugăciune. Arta Sfântului Sofronie Saharov
Comments