Sinaxar 30 Octombrie
În luna octombrie, în ziua a treizecea, facem pomenirea Sfinților Mucenici: ZENOVIE, episcop de Egheea în Cilicia şi ZENOVIA, sora lui, care au pătimit în timpul împăratului Dioclețian (+ 285)
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici: MELITINA și MARCIAN, episcopul Siracuzei din Sicilia și ucenicul Sfântului Apostol Petru (secolele I și al II-lea)
Pomenirea Sfinților Mucenici: ALEXANDRU, CRONION, IULIAN și MACARIE, dimpreună cu alți 13 Mucenici din Alexandria, care au pătimit în vremea împăratului Deciu (+ 250)
Pomenirea Sfintei Mucenițe EUTROPIA din Alexandria, care s-a săvârșit fiind spânzurată şi arsă cu făclii (+ 220)
Pomenirea Sfântului Apostol CLEOPA, unul din cei 70 și fratele Dreptului Iosif logodnicul
Pomenirea Sfântului Cuvios IOSIF I, patriarhul Constantinopolului (+ 1293)
Pomenirea Sfinților Mucenici și fraţi buni: ASTERIE, CLAUDIE, NEON şi Sfânta Muceniță NEONILA, sora lor, care au pătimit în timpul împăratului Diocleţian (+ 288)
Pomenirea Sfinților Apostoli din cei 70: TERTIE, episcop de Iconia, MARCU, episcop de Apolonia, nepotul Sfântului Apostol Varnava, ARTEMA, episcop de Sistra și IOSIF Varsava, episcop de Elefteropole
Pomenirea Sfinților 9 Mucenici, care s-au săvârşit prin foc și a Sfinților Mucenici: MANUEL și DOMETIE din Frigia (secolul al III-lea)
Pomenirea Sfântului Mucenic un călău, care cunoscându-L pe Hristos şi fiind aruncat în închisoare întunecată s-a săvârşit
Pomenirea Sfântului Mucenic SATURNIN din Sardinia (+ 303)
Pomenirea Sfântului Mucenic ERMENENGHILD, fiul regelui goţilor din Sevilia în Spania (secolul al IV-lea)
Pomenirea Sfântului Cuvios ASTERIE, episcopul Amasiei (+ 404)
Pomenirea Sfântului Mucenic LUCAIN din Lagny în Franţa (secolul al V-lea)
Pomenirea Sfântului Ierarh GHERMAN, episcop de Capua în Campania Italiei (+ 540)
Pomenirea Sfântului Cuvios TERAPONT, făcătorul de minuni
Pomenirea Sfintei Cuvioase ELENA, regina Serbiei, şi a fiilor săi: ŞTEFAN Milutin și DRAGUTIN, care din călugărie s-a numit Teoctist (+ 1306, + 1320 și + 1316)
Pomenirea Sfântului Mucenic IOTAM din Paravani în Georgia (+ 1465)
Pomenirea Sfântului Cuvios AVACUC Atonitul, care era din Tesalonic (+ 1628)
Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic IOAN, preot misionar în America, ucis de bolşevici în Rusia (+ 1917)
Și tot în această zi facem pomenirea Sfinţilor Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: mitropolitul EUGEN de Nijni-Novgorod, episcopul VARNAVA de Hvosno, preotul LEONID și arhidiaconul MATEI, care au pătimit în timpul regimului comunist (+ 1935, + 1942 și + 1964).
Comments