Sinaxar 7 Iulie
În luna iulie, în ziua a şaptea, facem pomenirea Sfântului Cuvios TOMA din
Muntele Maleon, care a fost mai întâi căpetenie de oști (secolele al X-lea și al
XI-lea)
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe CHIRIACHI, care a pătimit în
Nicomidia (+ 305-311)
Pomenirea Sfântului Cuvios ACACHIE Sinaitul, cel amintit în „Scara”
Sfântului Ioan Scărarul (secolul al VI-lea)
Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic EUSTATIE, care s-a săvârşit prin foc
Pomenirea Sfântului Mucenic POLICARP cel Nou, care s-a săvârşit prin sabie
Pomenirea Sfântului Mucenic EVANGHEL, care s-a săvârşit prin sabie
Pomenirea Sfintei LUCINA din Roma, care s-a îngrijit de mormintele sfinților
mucenici (secolul I)
Pomenirea Sfântului PANTEN Mărturisitorul, întemeietorul Școlii Catehetice
din Alexandria (+ 203)
Pomenirea Sfinţilor Mucenici: DOROTEI şi EUSEBIA, părinţii Sfintei
Muceniţe Chiriachi din Nicomidia (secolul al IV-lea)
Pomenirea Sfinților Mucenici: EMILIAN, FELICIAN, RODEFIA și RUFINA
Pomenirea Sfântului Ierarh PALADIE, episcop în Irlanda şi Scoţia (secolul al
V-lea)
Pomenirea Sfântului Ierarh IOAN, episcop de Ravenna în Italia (+ 432)
Pomenirea Sfântului Ierarh FELIX, episcop de Nantes în Franța (+ 584)
Pomenirea Sfintei Cuvioase ETHELBURGA, stareţă în Franţa (+ 664)
Pomenirea Sfântului Ierarh AMPELIE, episcop de Milano în Italia (+ 672)
Pomenirea Sfântului Ierarh WILLIBALD, episcop de Eichstatt în Germania
(+ 787)
Pomenirea Sfântului Ierarh ANGELELM, episcop de Auxerre în Franţa (+ 828)
Pomenirea Sfântului Nou Mucenic ISAIA, fiul Sfinţilor Mucenici: Mitrofan,
preot în China, şi Tatiana, soţia sa (+ 1900)
Pomenirea Sfântului Sfințit Nou Mucenic din Rusia: preotul PAVEL, care a
pătimit în timpul regimului comunist (+ 1918)
Și tot în această zi facem pomenirea Sfintei Cuvioase EUFROSINA din
Moscova, care mai înainte de a se călugări a fost soţia Sfântului Cneaz
Dimitrie Donskoi și mare ducesă a Rusiei (+ 1407).
Comments