Sinaxar 9 Octombrie
În luna octombrie, în ziua a noua, facem pomenirea Sfântului Apostol IACOB al lui Alfeu, unul din cei 12 Apostoli și frate cu Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, care s-a săvârșit fiind răstignit pe cruce (secolul I)
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Cuvioși: ANDRONIC din Antiohia şi ATANASIA, soţia lui, care s-a nevoit sub chip bărbătesc cu numele de Atanasie (secolul al VI-lea)
Pomenirea Sfintei Mucenițe POPLIA, diaconiţă din Antiohia (+ 363)
Pomenirea Sfântului Cuvios PETRU Ostaşul din Galatia, monah la Dafnon în Olimpul Bitiniei, în timpul împăratului Vasile I Macedoneanul (secolul al IX-lea)
Pomenirea Drepților: AVRAAM şi LOT, nepotul său (secolul al XII-lea î. d. Hr.)
Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic DENIS, primul episcop al Parisului, care a pătimit în vremea împăratului Deciu (+ 258)
Pomenirea Sfinților Mucenici: MARCEL, MARCELIN, GEMINIAN, NUVIE şi PRIMINA din Roma
Pomenirea Sfântului Ierarh DIMITRIE, patriarhul Alexandriei (+ 231)
Pomenirea Sfântului Mucenic BARACTAL din Spoleto în Italia (secolul al IV-lea)
Pomenirea Sfântului Mucenic DOMNIN din Borgo San-Donnino în Italia (secolul al IV-lea)
Pomenirea Sfinților Mucenici: EVENTIE şi MAXIM din Antiohia (secolul al IV-lea)
Pomenirea Sfântului DOMNIN, mărturisitor în regiunea Umbria din Italia (secolul al VII-lea)
Pomenirea Sfinților Cuvioși: LAMBERT şi VALERIE, monahi în Belgia (secolul al VII-lea)
Pomenirea Sfântului Cuvios GEMIN, monah în regiunea Umbria din Italia
Pomenirea Sfântului Mucenic IOAN din Prusa în Bitinia (secolele al XIII-lea și al XIV-lea)
Pomenirea Sfântului ŞTEFAN cel Orb, regele Serbiei (+ 1476)
Și tot în această zi facem pomenirea Sfinţilor Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: preoții: CONSTANTIN şi PETRU și binecredinciosul creștin CONSTANTIN, care au pătimit în timpul regimului comunist (+ 1918 și + 1937).
Comments